Tehnicianul echipei Universitatea Craiova, Corneliu Papură, a declarat că este alături de fostul său coleg, Eugen Neagoe, în prezent antrenor la Dinamo şi care a ajuns la spital duminică seară, în timpul meciului de pe Arena Naţională, din Liga I.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Am împărţit o pâine cu el în vestiar. E neplăcut, în plan personal am trecut prin emoţii destul de mari. Am înţeles că e bine şi sper să revină cât mai repede. Sunt alături de el, să fie sănătos, sper să revină cât mai repede şi să îndeplinească ceea ce-şi doreşte. În viaţă nu este numai fotbalul”, a spus Papură la Look Plus.

Formaţia Universitatea Craiova a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Dinamo, într-un meci din etapa a doua a Ligii I. Golurile au fost marcate de Bărbuţ ’35 şi Roman ’66.

În minutul 25, partida a fost întreruptă după ce tehnicianului dinamovist Eugen Neagoe i s-a făcut rău pe bancă. Neagoe a primit îngrijiri câteva minute, iar după aproximativ un sfert de oră a fost dus cu ambulanţa la spital şi jocul s-a reluat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.