Echipa Osasuna Pamplona a obţinut prima victorie din actualul sezon, după ce a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 3-2 (2-2), formaţia Eibar, în ultimul meci al etapei a VIII-a a campionatului spaniol, informează Marca.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Sergio Leon '29, '32 şi Roberto Torres '58, în timp ce pentru gazde au înscris Escalante '1 şi Sergi Enrich '45.
În clasament conduce Atletico Madrid, cu 18 puncte, fiind urmată de Real Madrid, tot cu 18 puncte dar golaveraj inferior, şi de FC Sevilla, cu 17 puncte.




























