Antrenorul de gimnastică Octavian Bellu, care împlineşte sâmbătă 67 de ani, a declarat, pentru News.ro, că îşi va serba aniversarea acasă, în familie, iar pentru viitor îşi doreşte sănătate şi să mai aibă putere să facă lucruri bune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ce pot zice de ziua mea? Să fiu sănătos, asta îmi doresc. Să am putere să mai fac lucruri bune şi să fiu liniştit. Nu se mai pune problema de vreo revenire a mea, ci doar să mai ajut cu ce pot, cu cât mă ţin puterile. Voi petrece acasă, cu familia, cu apropiaţi, cu cei dragi”, a declarat, sâmbătă, Octavian Bellu, pentru News.ro.

Octavian Bellu, împreună cu Mariana Bitang, au pregătit ultima dată echipa feminină a României în 2016, înaintea turneului preolimpic, în calitate de voluntari, după cum precizau la acea vreme.

În 2017 au fost alături de gimnastele tricolore la CE de la Cluj-Napoca, însă fără a fi implicaţi în competiţie, lotul României fiind condus de Nicolae Forminte.

În ultimii ani, cei doi antrenori coordonează programul ”Ţară, ţară vrem campioane”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.