Compania care administrează echipa de Formula 1 Mercedes, înregistrată în Marea Britanie, a făcut public bilanţul pentru anul 2017, în care Lewis Hamilton şi echipa au câştigat titlurile mondiale la piloţi, respectiv constructori, informează motorsport.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Echipa a cheltuit 309,7 milioane de lire sterline (349,3 milioane de euro), în creştere cu 45,9 milioane de lire sterline (51,7 milioane de euro) faţă de 2016, creştere explicabilă în condiţiile pregătirii monoposturilor potrivit noilor prevederi ale regulamentului tehnic.

Grupul Daimler a contribuit cu doar 60 de milioane de lire sterline (67,7 de milioane de euro) la bugetul echipei, dublu faţă de 2016, pentru susţinerea dezvoltării noului monopost.

În suma totală a cheltuielilor nu figurează investiţia pentru dezvoltarea motorului, efectuată de o altă companie, Mercedes AMG HPP de la Brixworth. Pentru motoare, echipa a plătit 19,9 milioane de lire sterline.

Veniturile echipei, care includ premiile primite din partea F1 Group şi sumele încasate din sponsorizări şi din activităţile de marketing, au crescut de la 289,4 milioane de lire sterline în 2016 la 337,2 milioane de lire sterline (380 de milioane de euro).

Mercedes a obţinut un profit net de 13,5 milioane de lire sterline (15 milioane de euro), după ce în 2016 a înregistrat o pierdere de 3,8 milioane de lire sterline.

Numărul angajaţilor la uzina de la de la Brackley (Marea Britanie) a crescut de la 849 în 2016 la 912 în 2017, generând o creştere a bugetului de salarii de 3,9 milioane de lire sterline.

Mercedes a precizat că expunerea mediatică în cadrul trasmisiilor TV pentru compania "mamă" şi pentru sponsorii echipei a fost echivalentă cu timp de publicitate în valoare de 3,4 miliarde de lire sterline (3,83 de miliarde de euro).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.