FC Viitorul a anunţat, marţi, nouă cazuri de infectare cu noul coronavirus în lotul echipei, dintre care cinci jucători.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"FC Viitorul Constanţa a efectuat luni, 26.10.2020, o nouă testare Covid-19, iar rezultatele sosite astăzi, 27.10.2020, au fost, din păcate, pozitive în nouă cazuri. Dintre acestea, cinci sunt din rândul jucătorilor, iar alte patru din cadrul staff-ului auxiliar al echipei noastre. Toti cei depistaţi pozitiv urmează procedurile impuse de autorităţi în astfel de situaţii pentru a evita răspândirea virusului", a precizat clubul patronat de Gheorghe Hagi.

FC Viitorul a jucat, duminică, pe teren propriu, cu FC Argeş, scor 2-2, în etapa a  VIII-a a Ligii I.

Următorul meci al echipei din Ovidiu este, duminică, în deplasare, cu Poli Iaşi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.