Clubul Politehnica Iaşi a anunţat, marţi, că a obţinut serviciile jucătorilor Risto Jankov şi Alin Roman.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Risto Jankov, portar cu o talie de 1,90m, este component al naţionalei Macedoniei de Nord. Născut la Skopje, la 5 septembrie 1998, Jankov a mai evoluat la Rabotnicki şi Lokomotiva, în ţara natală, precum şi la Kaspiy Aktau, în Kazahstan, până luna trecută. A fost în lotul reprezentativei Macedoniei de Nord la turneul final al Campionatului European de anul trecut.

Alin Roman, mijlocaş ofensiv născut la Timişoara la 27 ianuarie 1994, este fost internaţional de juniori (în lot la Campionatul European U17) şi tineret. El a venit de la formaţia SKU Amstetten, din a doua liga austriacă. A jucat deja 3 meciuri oficiale în acest sezon, două în campionat (gol în prima etapă) şi unul în Cupa Austriei. A bifat peste 160 de prezenţe în al doilea eşalon din Austria şi România, dar şi 7 în prima ligă din ţara noastră la Dinamo şi Timişoara.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.