Pilotul de Formula 1 Nikita Mazepin şi tatăl său Dmitri se află pe lista anunţată miercuri de Uniunea Europeană, cu ruşii sancţionaţi de Consiliul UE ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dmitri Mazepin, proprietar şi CEO al companiei Uralchen, a participat la 24 februarie, împreună cu alţi 36 oameni de afaceri, la o întâlnire cu Vladimir Putin şi cu membri ai guvernului Rusiei, în care s-a discutat despre impactul acţiunilor în perspectiva sancţiunilor occidentului. Faptul că a fost invitat să participe la întâlnire arată că Mazepin face parte din cercul cel mai apropiat al lui Putin şi că el susţine sau implementează acţiuni sau politici care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei, precum şi stabilitatea şi securitatea în Ucraina, se arată pe site-ul eur-lex.europa.ru.

Nikita Mazepin, fost pilot al echipei Haas, dat afară săptămâna trecută, se află pe listă pentru că este fiul lui Dmitri Mazepin, care i-a sponsorizat activităţile în F1.

Pe noua listă a persoanelor sancţionate de UE se află 160 de nume. 146 sunt membri ai Consilliului Federaţiei Ruse, care au ratificat decizii ale guvernului, şi 14 sunt oligarhi şi oameni de afaceri.

Bbc.com notează că persoanele de pe listă fac obiectul unor măsuri cum ar fi îngheţarea bunurilor.

Măsurile restrictive ale UE vizează acum, după adăugarea celor 160 de nume, 862 de persoane şi 53 entităţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.