Noul antrenor de la FCSB, Nicolae Dică, s-a declarat mulţumit de echipa sa în partida cu Saburtalo, dar recunoaşte că are nevoie de întăriri pentru meciurile care urmează.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am avut o altă atitudine faţă de ce văzusem până acum. Am făcut pressing sus, nu i-am lăsat pe adversari să construiască foarte mult. Ne-am retras un pic şi nu a fost bine, însă ne-am revenit. Suporterii au fost minunaţi, galeria a fost la înălţime. Am spus că ei au fost unul din factorii care au contat în revenirea mea la FCSB. Jucătorilor le-am spus şi la pauză că doar cu un grup unit putem face performanţă”, a spus Nicolae Dică.

Dică a precizat şi că este nevoie de întăriri: ”Cordea este o mare pierdere pentru noi în meciul următor. Cu siguranţă avem nevoie de întăriri, am vorbit cu patronul, avem nevoie de jucători de la mijloc în sus. Toate meciurile următoare vor fi grele, dar vrem să ne calificăm în grupe. Este foarte bine că toate echipele româneşti s-au calificat mai departe pentru că acumulăm puncte”.

Nicolae Dică a dezvăluit şi de ce i-a dat banderola de căpitan lui Florinel Coman: ”L-am ales pe Florinel pentru că e unul din cei mai vechi jucători ai echipei şi nu trecea printr-un moment bun. Azi a arătat ca un adevărat căpitan. Mi-a demonstrat că a învăţat multe”, a mai declarat antrenorul FCSB, Nicolae Dică

FCSB a învins cu 4-2 pe Saburtalo, din Georgia, şi s-a calificat în turul al treilea preliminar al Conference League.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.