Federaţia Italiană de Fotbal (FIGC) a anunţat sâmbătă că, deocamdată, nu va exista nicio procedură împotriva lui Nicolo Zaniolo, în legătură cu dosarul pariurilor ilegale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Numele lui Nicolo Zaniolo este amintit de câteva săptămâni alături de cel al compatrioţilor săi Sandro Tonali şi Nicolo Fagioli, în contextul unei afaceri ilegale de pariuri sportive care zguduie fotbalul italian. „Pentru moment, nu există nicio informaţie sau element procedural care să arate că Zaniolo a pariat la meciuri de fotbal”, a explicat Federaţia Italiană (FIGC) pentru AFP.

Nicolo Zaniolo a fost audiat de poliţie în timpul ultimei reuniri a echipei Italiei înainte de două meciuri importante de calificare la Euro 2024. Mijlocaşul ofensiv de la Aston Villa a fost din nou intervievat vineri, timp de trei ore, de procuratura din Torino.

Potrivit avocaţilor săi, citaţi sâmbătă de presa italiană, Zaniolo a recunoscut că a folosit aceste platforme ilegale pentru „jocuri de poker şi blackjack, nu pentru meciuri de fotbal”.

Ceilalţi doi jucători implicaţi în acelaşi scandal au fost deja suspendaţi. Sandro Tonali (Newcastle) - pentru zece luni, iar Nicolo Fagioli (Juventus) – pentru şapte luni.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.