Nicolas Mahut, component al echipei de Cupa Davis a Franţei, campioană en titre, s-a declarat împotriva planului de reformare a competiţiei, anunţat de ITF şi de fotbalistul Gerard Pique. "Tocmai am ucis Cupa Davis", a declarat el, pentru L'Equipe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am fost surprins să aflu asta, din comunicatul ITF, fără să fi auzit niciun fel de discuţii în acest sens. Despre reformă, e simplu, tocmai am ucis Cupa Davis. Esenţa acestei competiţii istorice este de a putea juca acasă sau în deplasare. Entuziasmul oamneilor şi coeziunea sunt la fiecare întâlnire. Este competiţia cea mai veche din sportul nostru, împreună cu grand slam-urile, nu? Suntem pe cale să afectăm ceea ce face istorie în jocul nostru. Am fost primul care am spus că trebuie reformată, dar nu să o distrugem", a declarat Mahut.

Fostul tenismen francez Paul-Henri Mathieu împărtăşeşte părerea lui Mahut: "Este surprinzător. Ei vor să facă o altă competiţie. Ei ar fi trebuit să spună că opresc Cupa Davis şi că îi schimbă numele. Esenţa Cupei Davis este de a juca acasă şi în deplasrae, de a trăi momente intense, puternice, de nedescris. Dacă grupăm totul într-o săptămână, pierdem chiar esenţa acestei competiţii istorice. Este sfârşitul competiţiei. Oprim Cupa Davis şi creăm un nou turneu, cum a făcut Federer cu Laver Cup."

De asemeneea, Federaţia Belgiană de Tenis se opune în totalitate planului de reformare a Cupei Davis, anunţat de ITF şi de fotbalistul Gerard Pique, precizând că forul va vota împotriva acestuia la Adunarea Generală a federaţiei internaţionale, din luna august, informează dhnet.be, care citează agenţia Belga.

"Ne opunem în totalitate la asta şi vom vota împotrivă. Această formulă este exact ceea ce nu ne dorim, pentru că Belgia nu va avea niciodată mijloacele de a organiza o asemenea competiţie pentru publicul nostru, astfel că partenerii noştri vor fi privaţi de rarele ocazii de a îi vedea pe jucătorii noştri cei mai buni în acţiune, ceea ce ar trebui să rămână spiritul Cupei Davis", a declarat preşedintele Andre Stein.

Belgia, cu vedeta David Goffin în echipă, a pierdut cu 2-3, finala ultimei ediţii a Cupei Davis, disputată la Lille, cu Franţa, în noiembrie trecut. Stein spune că nu şi-a consultat jucătorii, cu privire la noul format, dar este convins că aceştia vor altceva.

"David Goffin nu s-a exprimat cu privire la acest subiect, nici pentru, nici contra. Jucătorii sunt în general favorabili unui program mai lejer, dar propunerea pe care ar apăra-o şi care ar primi acceptul nostru ar fi cea a unei Cupe Davis disputate în doi ani", a precizat el.

Şeful forului belgian speră că şi alte federaţii europene se vor opune proiectului: "Ştiu că şi francezii sunt împotrivă, de asemenea fostul preşedinte al ITF (n.r. - Francesco Ricci Bitti)."

ITF a confirmat, luni, discuţiile cu grupul Kosmos, fondat şi condus de fundaşul echipei FC Barcelona, Gerard Pique, privind reformarea Cupei Davis, competiţie de tenis cu o istorie de aproape 119 ani, rezervată echipelor naţionale. Kosmos va investi în noul format trei miliarde de dolari, în 25 de ani.

Din 2019, Grupa Mondială a Cupei Davis va deveni Cupa Mondială a Finalelor Tenisului şi se va desfăşura într-un oraş "de clasă mondială", pe durata a şapte zile, în luna noiembrie, în săptămâna în care se desfăşura în mod tradiţional finala Cupei Davis. La acest turneu vor participa 18 naţiuni, 16 din Grupa Mondială plus alte două ce vor fi invitate. Echipele vor fi împărţite pe grupe, fază urmată de una eliminatorie, începând cu sferturi de finală. Întâlnirile vor avea trei meciuri, două de simplu şi unul de dublu, care se vor disputa după sistemul cel mai bun din trei seturi.

În aceeaşi perioadă se va disputa şi barajul pentru menţinerea/promovarea în Cupa Mondială, iar cele opt câştigătoare vor evolua anul următor la turneul final. Eşaloanele inferioare ale Cupei Davis (România este în Grupa a II-a a Zonei Europa/Africa) se vor desfăşura ca până în prezent.

Cupa Mondială de tenis va fi organziată de ITF în parteneriat cu grupul Kosmos.

"Viziunea noastră este de a crea o importantă finală de sfârşit de sezon, care va fi un festival de tenis şi de divertisment, cu cei mai mari jucători din lume, reprezentându-şi ţările lor pentru a decide campionii Cupei Davis. Acest parteneriat nu numai că va crea o adevărată Cupă Mondială de tenis, dar va deschide în acelaşi timp niveluri record de noi investiţii pentru generaţiile viitoare de jucători de tenis şi de fani din toată lumea", a declarat preşedintele ITF, David Haggerty.

"Kosmos este încântat să se alăture acestui parteneriat extraordinar cu ITF. Împreună putem să ridicăm Cupa Davis la noi înălţimi, punând în scenă o Cupă Mondială a Finalelor Tenisului obligatoriu de văzut, cu cele mai bune naţiuni şi cei mai buni jucători. Kosmos va investi trei miliarde de dolari în 25 de ani în tenis, sumă ce va ajuta la dezvoltarea jocului în toată lumea", a declarat Pique.

Acest nou format, care va fi detaliat ulterior, trebuie aprobat cu două treimi de Adunarea Generală a ITF, care va avea loc în luna august, la Orlando (Florida).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.