Echipa Buffalo Bills a anunţat că jucătorul Damar Hamlin, care a suferit un stop cardiac la un meci, este în continuare în stare critică, însă există semne de îmbunătăţire a stării sale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Damar rămâne la terapie intensivă în stare critică, cu semne de îmbunătăţire. El ar urma să rămână la terapie intensivă, iar echipa medicală îi monitorizează starea şi îl tratează”, a precizat echipa din NFL.

Luni, jucătorul în vârstă de 24 de ani a suferit un stop cardiac în timpul unui meci. Hamlin a primit primul ajutor medical rapid, iar acesta care a durat mai mult de jumătate de oră, ESPN raportând că s-a efectuat masaj cardiac. Era atunci primul sfert între Bills şi Bengals, iar apărătorul, care se află la al doilea sezon în NFL, tocmai se prăbuşise la pământ, imediat după ce şi-a revenit dintr-un şoc violent după un placaj.

Când a fost transferat la spital, Hamlin era sub asistenţă respiratorie.

Meciul a fost amânat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.