Neymar, prea zgomotos pentru vecinii săi. “O amendă de 135 de euro nu înseamnă mare lucru pentru el”

Neymar, prea zgomotos pentru vecinii săi. “O amendă de 135 de euro nu înseamnă mare lucru pentru el”

Starul brazilian Neymar, legitimat la Paris Saint-Germain, locuieşte în Bourgivaal, Yvelines, însă vecinii săi s-au plâns de petrecerile zgomotoase organizate de fotbalist, potrivit Le Parisien.

Primarul localităţii, Luc Wattelle, a vorbit despre jucător, descriindu-l ca “un tip lipsit de respect”.

După victoria din meciul cu Toulouse, din etapa a 22-a a campionatului Franţei, braziliaanul, accidentat şi absent din lot, a sărbătorit succesul punând muzica foarte tare. Vecinii au contactat poliţia municipală, iar apoi pe cea naţională, pentru a interveni.

“Putem întocmi un proces verbal, dar ce faci cu o persoană căreia nu îi pasă că plăteşte o amendă de 135 de euro, având în vedere cât câştigă? La un moment dat, vom trimite un dosar procurorului, pentru tulburarea ordinii publice în mod repetat”, a explicat Luc Wattelle.

Nu a fost prima dată când Neymar a organizat o petrecere. El şi-a invitat colegii din naţională la o petrecere la el acasă, după meciul Brazilia – Tunisia, din septembrie, de pe Parc des Princes. Petrecerea s-a terminat la ora 05.00 dimineaţa.

La RMC Sport, un vecin a vorbit şi el despre amenda inutilă în cazul luI Neymar. “De când sunt aici au fost patru sau cinci şi de fiecare dată a fost vorba de o petrecere care a ţinut până la 5 sau 6 dimineaţa”, a afirmat vecinul.

Potrivit RMC Sport, primarul a declanşat o procedură de conciliere. Edilul a vorbit cu proprietarul, care acum va trebui să discute cu tatăl lui Neymar.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră