După săptămâni de zvonuri privind plecarea sa în străinătate, Neymar şi-a prelungit în cele din urmă contractul cu Santos.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Rămân”: marţi, starul brazilian Neymar şi-a prelungit până la sfârşitul anului contractul cu Santos, clubul la care a debutat şi unde speră să-şi recupereze forma fizică cu un an înainte de Cupa Mondială din 2026. „Am luat o decizie şi mi-am ascultat inima. Santos nu este doar echipa mea, este casa mea, rădăcinile mele, istoria mea şi viaţa mea”, a declarat atacantul în vârstă de 33 de ani, citat într-un comunicat al clubului la care s-a întors la sfârşitul lunii ianuarie.

Anunţul mult aşteptat pune capăt săptămânilor de zvonuri despre viitorul său, în condiţiile în care contractul prelungit urma să expire la 30 iunie. Santos a menţionat „posibilitatea unei noi prelungiri” până la sfârşitul anului. „Aici vreau să-mi realizez visurile pe care nu le-am îndeplinit încă în cariera mea”, a adăugat Neymar, considerat de clubul său drept moştenitorul „regelui” Pelé, care şi-a petrecut aproape întreaga carieră la Santos.

Încă afectat de accidentări

Înainte de revenirea sa acasă, „Ney” se recupera cu greu după o accidentare gravă la genunchi care i-a afectat evoluţia la clubul saudit Al-Hilal, unde a disputat doar şapte meciuri în 17 luni.

Dar problemele fizice au continuat la Santos, unde a disputat doar patru din cele unsprezece meciuri jucate de echipa sa în acest sezon în campionatul brazilian, din cauza unor accidentări musculare repetate.

În total, a jucat 12 meciuri în cinci luni în toate competiţiile, marcând trei goluri şi oferind trei pase decisive în campionatul regional din statul São Paulo. 

La ultima sa apariţie în campionatul naţional, a fost eliminat pentru că a primit al doilea cartonaş galben după ce a marcat cu mâna împotriva lui Botafogo, la 1 iunie.

Obiectivul: a şasea stea cu Brazilia în 2026

Neymar a decis să rămână la Santos, în ciuda zvonurilor care îl trimiteau la Fenerbahçe, echipa lui José Mourinho. „Am primit oferte de la alte cluburi, dar le-am refuzat pentru că vrem să aibă mai mult timp să se recupereze după accidentări. Următorul semestru va fi important”, a declarat tatăl său în urmă cu două săptămâni.

Neymar speră să revină la cel mai înalt nivel pentru a duce Seleçao către mult aşteptatul al şaselea titlu mondial, care îi scapă din 2002. El fusese convocat în echipa naţională pentru meciurile din luna martie (victorie cu 2-1 împotriva Columbiei şi înfrângere cu 4-1 împotriva Argentinei), dar a trebuit să renunţe din cauza unei noi accidentări la coapsă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.