Principalul acţional al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat, luni, că mai mulţi jucători dinamovişti, între care fundaşul Steliano Filip şi mijlocaşul Sergiu Hanca, au băut până dimineaţa înaintea meciului cu Aerostar Bacău din Cupa României. Aceştia vor fi amendaţi cu câte 3.000 de euro, a precizat omul de afaceri. Însă Hanca neagă că ar fi băut până dimineaţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Pot să vă spun că anul acesta avem cel mai mare buget de când sunt la Dinamo şi eu zic că şi jocul ar fi trebuit să fie pe măsură. Nu e, pentru că am fost prea băiat bun. Am zis că voi face lucrurile aşa cum e normal, cum le fac în celelalte business-uri, cu salariile pe primul loc, după aceea celelalte lucruri... Şi la fotbal am făcut la fel. Mai mult decât salariile la zi, au maşini Honda noi-nouţe toţi, au case, adică apartamente, au toate condiţiile. Unii dintre ei nu au bun simţ şi nu sunt profesionişţi, atâta tor. Trebuie să aşteptăm după Filip, să sperăm că va fi fotbalist. N-are nico treabă. Am încercat să fiu rezonabil, lumea mai greşeşte. La Piatra-Nemaţ au făcut beţie până spre dimineaţă. Şi ne mirăm de ce pică din picioare, de ce au entorse, rupturi şi alte chestii de genul ăsta. Îl învârt jucătorii de la Viitorul ca pe titirez (n.r. - pe Filip). mai mult decât atât, i-am dublat salariul, că zicea că nu se poate motiva, că are salariul prea mic. Şi lui, şi lui Hanca. Şi el a fost în noaptea aceea, înaintea meciului, adică în ziua meciului. Şi lui Hanca i-am dublat salariul, i-am dat apartament cu trei camere, că avea două camere şi naşte soţia. Are multe necesităţi. Însă fotbal nu mai joacă băieţii ăştia. Au nişte fiţe-n cap de fotbalişti, se cred foarte importanţi şi în realitate imaginile şi ce vedem vorbesc de la sine. Am zi să tac, dar lumea pe mine mă înjură. Să fiu bătaia de joc a unor neprofesionişti. ce aş putea să fac mai mult? Îi învaţă şi pe cei mici care vin din urmă, ei sunt <tătici> care le explică cum e cu viaţa, cum e cu fotbalul. Le-am plătit o jumătate de salariu, în condiţiile în care le-am zis că nu o să le plătesc. La bani sunt primii. Nu au fost chiar şase, eu am nominalizat capul răutăţilor şi marii fotbalişti. Ce lipsă de bun simţ, ce bătaie de joc să faci aşa ceva în ziua meciului, este inadmisibil, incredibil de grav. Toţi cei care au fost au fost penalizaţi cu 3.000 de euro şi probabil de mâine unii dintre ei vor rămâne fără maşini. Începem şi cu răul, că văd că nu funcţionează cu binele", a declarat Negoiţă, a Digi Sport.

Hanca a intervenit telefonic după afirmaţiile lui Negoiţă şi a negat faptul că ar fi petrecut până dimineaţa, la Piatra Neamţ, înaintea meciului cu Aerostar Bacău.

"Eu pot să vă spun că îl înţeleg de domnul Negoiţă, dar probabil este influenţat negativ de anumite persoane care îmi vor mie răul. O să discut cu el şi o să încerc să-i demonstrez că după după finalul meciului Leipzig cu Bayern Munchen, eu m-am băgat la somn în camera mea. O să fac rost de camere (n.r. - de supraveghere) şi o să-i demonstrez că nu am stat până la 5.00 dimineaţa. Şi Filip este colegul meu de cameră şi după mine a venit la somn. Nu a fost nicio petrecere, după meci şi lovituri de departajare ne-am băgat la somn. Când m-am culcat era 1.00 noaptea. Unele persoane îmi doresc răul şi eu am lucrat ani de zile la imaginea mea. Domnul Negoiţă şi domnul Miriuţă ştiu aceste lucruri de la anumite persoane care vor să ne facă rău. Nu ştiu cine sunt acele persoane. A doua zi au fost lucruri normale, am fost la micul dejun, la mall, la mănăstire, apoi odihnă şi meci. Apoi a apărut în ziare. Am fost mai mulţi jucători care ne-am uitat la meci, apoi fiecare s-a dus la somn. O să demosntrez că nu am stat până la 5.00 dimineaţa şi nu am băut. Merităm să fim criticaţi, să râdă lumea de noi, trebuie să stăm cu capul în pământ", a spus Hanca.

Supărarea lui Negoiţă a fost accentuată de faptul că FC Viitorul a învins, luni, în Şoseaua Ştefan cel Mare, cu scorul de 4-0 (2-0), pe Dinamo, în etapa a XVI-a a Ligii I.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.