Naţionala de handbal feminin a României va fi condusă, sâmbătă, la Piatra Neamţ, de antrenorul secund Costică Buceschi, în ultimul meci din preliminariile CE din 2016, cu Belarus, ”principalul” suedez Tomas Ryde fiind nevoit să plece acasă din cauza unor probleme de sănătate urgente ale tatălui său.