Naţionala de handbal feminin, înfrângere cu Spania în meci amical

Naţionala de handbal feminin, înfrângere cu Spania în meci amical

Naţionala de handbal feminin a României a pierdut, vineri, cu reprezentativa Spaniei, scor 21-24 (13-9), în primul meci amical din cele două programate la Sala Dinamo din Capitală.

Tricolorele au condus partida timp de 45 de minute, chiar şi la 4-5 goluri, dar au cedat în ultimul sfert de oră, după ce Spania a preluat conducerea (18-17), într-o partidă în care antrenorul Ambros Martin a rulat întreg lotul.

Marcatoarele echipei României au fost Perianu 5 goluri, Pintea 3, Udriştoiu 3, Popa 2, Pricopi 2, Dragut 2, Laslo 1, Tiron 1, Iuganu 1, Chiricuţă 1.

Lovitura de începere a partidei a aparţinut multiplei campioane în gimnastică, Larisa Iordache.

A doua partidă cu selecţionata iberică va avea loc duminică, de la ora 16.00, atunci când va asista şi Cristina Neagu, încoronată, joi, cu titlul de cea mai bună jucătoare a lumii în 2016. ”Luni dimineaţă voi pleca înapoi la Buducnost, urmează ultima parte a sezonului, cu lupta pentru Turneul Final Four al Ligii Campionilor. Sunt bucuroasă de cele câteva zile petrecute acasă, au fost puţine, am reuşit să iau o pauză de la handbal doar, pentru că antrenamentele individuale le-am făcut în continuare. Mă simt bine, nu am mai avut probleme de sănătate, aşa că sper să fiu în formă maximă până la finalul sezonului”, a declarat, vineri, Cristina Neagu pentru News.ro.

Cele două confruntări amicale cu Spania sunt primele din 2017 pentru naţionala României, după participarea la Campionatul European din 2016, unde a ocupat locul 5.

Antrenorul României, Ambros Martin, a convocat mai multe jucătoare tinere pentru dubla cu Spania, lotul fiind următorul:

Portari: Denisa Dedu (Corona), Iulia Dumanska (SCM Craiova), Elena Voicu (Dunărea Brăila)

Extreme stânga: Ana Maria Iuganu (CSM Roman), Andreea Chiricuţă (Danubius Galaţi), Nicoleta Dincă (Corona)

Interi stânga: Gabriela Perianu, Bianca Tiron (ambele Dunărea Brăila), Cristina Zamfir (SCM Craiova), Bianca Bazaliu (CSM Bucureşti)

Centri: Mădălina Zamfirescu (Dunărea Brăila), Cristina Laslo (U Cluj), Andreea Pricopi (Corona)

Interi dreapta: Laura Popa (U Cluj), Alina Ilie (Unirea Slobozia), Ana Maria Dragut (HC Zalău)

Extreme dreapta: Aneta Udriştoiu (Dunărea Brăila), Laura Chiper (Corona), Marinela Neagu (Corona)

Pivoţi: Cyntia Tomescu (CSM Roman), Crina Pintea (Thuringer), Florentina Craiu (HCM Rm. Vâlcea).

Prima acţiune oficială a României în 2017 este dubla cu Austria, din luna iunie, pentru calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din acest an.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor