Narcisa Lecuşanu, fosta jucătoare a naţionalei de handbal, iar în prezent oficial al IHF, a declarat, duminică, pentru News.ro, că echipa României, ”cu bune şi cu rele”, s-a prezentat foarte frumos la Campionatul European din Franţa şi că trebuie văzută şi partea pozitivă la finalul competiţiei. ”Meciul cu Norvegia poate fi predat ca lecţie de handbal!”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”S-a văzut lipsa Cristinei Neagu din jocul fetelor. Au avut şi azi, cu Olanda, multe momente extraordinare, dar minutele moarte au fost cam lungi faţă de presiunea medaliei pusă în joc. Cu bune şi cu rele, România s-a prezentat foarte frumos, cu regretul că nu a fost şi medalia de bronz. Cred că echipa noastră a fost surpriza cea mai frumoasă a Europenelor. Cel puţin meciul cu Norvegia poate rămâne în istorie şi poate fi predat ca lecţie de handbal. Trebuie să vedem şi partea pozitivă la final, avem calificare directă la Mondiale, nu mai trecem prin play-off, pregătirea va fi cu totul alta. E nevoie de un pic de răbdare, timp, construcţie, dar să nu uităm şi că suntem locul 4 în Europa”, a declarat Narcisa Lecuşanu, pentru News.ro.

Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă duminică, la Paris, de reprezentativa Olandei, scor 24-20 (15-8), în finala mică a Campionatului European. România încheie astfel pe locul IV, în timp ce Olanda ia medalia de bronz. Pentru trofeu vor juca, de la 18.30, Rusia şi Franţa.

De la 18.30, campioana olimpică Rusia şi cea mondială Franţa vor juca pentru titlul european.

Naţionala României a obţinut următoarele rezultate la Campionatul European din Franţa: România – Cehia 31-28 (17-11), România – Germania 29-24 (14-11), Norvegia – România 23-31 (12-18), în grupa preliminară D, România – Olanda 24-29 (10-11),  România – Spania 27-25 (10-12) şi România – Ungaria 29-31 (17-17), în grupa principală II, România – Rusia 22-28 (15-16) în semifinale şi România – Olanda 20-24 (8-15), în finala mică.

Tricolorele au încheiat astfel pe locul 4, iar la capitolul reuşite personale, Crina Pintea a fost inclusă în All Star Team, fiind desemnată cel mai bun pivot al Campionatului European.

Din semifinale, România a fost lipsită de aportul căpitanului Cristina Neagu, accidentată în finalul partidei cu Ungaria şi diagnosticată ulterior cu ruptură de ligament anterior încrucişat la genunchiul drept.

Obiectivul echipei României la CE2018 a fost clasarea pe unul din locurile 1-6, fiind deja atins. Tricolorele şi-au asigurat şi calificarea directă la turneul final al Campionatului Mondial din 2019 (Japonia), fără a mai fi nevoie să joace faza play-off.

Echipa României are în palmares o singură medalie continentală, bronz, în 2010, iar la ultima ediţie, în 2016, s-a clasat pe locul 5.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.