Descalificat din Turul Franţei 2022 după ce a fost testat pozitiv la tramadol, un medicament interzis de Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI), ciclistul columbian Nairo Quintana neagă că ar fi folosit acest analgezic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Testat de două ori pozitiv la Tramadol – după verificările efectuate la finalul etapelor cu numărul 7 (când a sosit al 15-lea) şi numărul 11 (când a sosit al doilea) din Turul Franţei 2022, Nairo Quintana a negat miercuri că a folosit acest medicament.

Într-un comunicat emis presei, ciclistul în vârstă de 32 de ani a ţinut să anunţe: ”Am fost surprins să aflu că sunt acuzat de către UCI de o infracţiune pe care nu am săvârşit-o. Am ignorat complet folosirea unor asemenea substanţe şi neg că le-am folosit vreodată în cariera mea, Împreună cu echipa mea de avocaţi îmi voi asigura apărarea epuizând toate căile de atac. De asemenea, vreau să confirm faptul că voi concura în La Vuelta şi că voi da tot ce am mai bun pentru echipa mea, ţara mea şi fanii mei”, a declarat Quintana,

Nairo Quintana a terminat Turul Franţei 2022 pe locul 6 în ierarhia generală.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.