Directorul general al FC Dinamo, Adrian Mutu, a declarat, luni, că mijlocaşul portughez Diogo Salomao, care a evoluat ultima dată la Mallorca, în liga secundă spaniolă, va semna un contract pe doi ani cu FC Dinamo, dacă va trece vizita medicală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Îl ştiu pe Salomao bine. De trei săptămâni ne uităm la el. E exact ce ne dorim. Îi place să joace în bandă, dar şi în spatele vârfului. E jucătorul pe care antrenorul nostru l-a cerut. Anul trecut a fost la Mallorca, probabil se va descurca foarte bine în România.  E jucător de picior stâng. Eu, Cosmin şi colegii de la scouting l-am urmărit cu atenţie. Au fost zece zile de negocieri. Mâine are vizita medicală şi, dacă va trece, va pleca mâine după-amiază împreună cu mine în cantonamentul echipei. O să vedeţi că va face furori în România. Nu vine pe locul lui Palici, Cosmin va schimba probabil sistemul de joc. Întotdeauna e presiune la Dinamo. Vrem să analizăm jucătorii cu mare atenţie înainte de a-i transfera. Salomao vine gratis şi va semna pe doi ani. Va avea un salariu bun", a declarat Adrian Mutu, potrivit dolce-sport.ro. 

În vârstă de 28 de ani, Salomao a mai evoluat la Sporting Lisabona şi Deportivo La Coruna. În cazul în care va semna, portughezul va fi primul transfer al "alb-roşilor" din această vară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.