Directorul general al FC Dinamo, Adrian Mutu, a declarat, marţi, că are informaţii despre "anumite lucruri" care nu merg aşa bine la echipa naţională. El spune că fotbaliştii tricolori nu formează un grup unit şi, în condiţiile în care calificarea este "distrusă", ar trebui începută reconstrucţia primei reprezentative.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Echipa naţională e un bun naţional, cu toţii trebuie să ajutăm să meargă bine. Nu pot accepta ca anumite persoane să fie indiferente la ce se întâmplă cu echipa naţională. Din informaţiile pe care le am sunt anumite lucruri care nu merg aşa de bine la echipa naţională. Nu ştiu ce merge bine în acest moment la naţională, dar mă refer la jucători care în acest moment nu formează un grup unit. Văd o apatie în jocul lor şi în comportamentul lor. Nu mă refer că nu ar vrea să intre pe teren, dar în momentul în care nu se obţine rezultatul dorit văd o oarecare indifirenţă şi asta mă deranjează. Şi nu numai la jucători, ci şi la staf şi la ceilalţi. Jucătorii nu ar trebui să considere convocarea la naţională ca un moment de relaxare, ci ca un moment maxim în cariera lor. Antrenorul Christoph Daum nu poate să-i motiveze îndeajuns pe jucători pentru a avea o atitudine corespunzătoare pe teren. Nu spun că ar trebuit schimbat Daum. Ar trebui să venim cu o nouă strategie. Această calificare este distrusă, mai avem puţine şanse, şi ar trebui să începem o reconstrucţie a naţionalei. Ar trebuie să aducem jucători tineri şi să avem pentru următoarea campanie o echipă competitivă, cu idei de joc şi cu o atitudine corespunzătoare. Şi cu un antrenor care ştie ce înseamnă România. Daum este un antrenor pe care România nu este pregătită să-l aibă. Nu ştiu dacă este un tehnician bun, nu am lucrat cu el, dar în momentul e faţă nu se vede acest lucru. Pe Daum îl văd mai mult ca un consilier al antrenorului naţonalei decât ca pe un selecţioner. În acest moment la echipa naţională nu există un grup unit. Nu s-a format o coeziune între ei. Avem jucători cu valoare, dar nu mi-a plăcut tactica şi nici aşezarea care până la urmă a fost cu cinci fundaşi. Schimbările au fost total neinspirate, iar eu aş fi jucat la mijlocul terenului cu Prepeliţă. Stanciu a fost slab, iar Marin şi Pintlii au fost modeşti. În atac, în afară de Chipciu care a încercat câte ceva, restul jucătorilor au fost modeşti", a declarat Mutu, la Digi Sport.

Reprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, duminică, pe Cluj Arena, în compania naţionalei Danemarcei, în preliminariile Cupei Mondiale din 2018, diminunându-şi şansele de a ajunge în Rusia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.