Monica Niculescu, locul 92 WTA, venită din calificări, a fost învinsă, joi, cu scorul de 7-5, 6-1, de daneza Caroline Wozniacki, locul 1 WTA, în optimile de finală ale Qatar Open.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele două jucătoare au oferit un prim set spectaculos, cu răsturnări de scor. Wozniacki a condus cu 4-1, Niculescu a revenit şi a avut 5-4 şi serviciul, dar nu a putut să ia setul. Daneza a câştigat şase ghemuri la rând, iar după primele trei a pus capăt setului I, cu 7-5, după 58 de minute.

Monica Niculescu a reapărut cu ghem pe tabelă în setul secund, la 0-3. Următoarele ghemuri i-au revenit danezei, care, cu 6-1, a obţinut a noua victorie din tot atâtea partide cu Niculescu, după 90 de minute de joc.

La 4-3, Caroline Wozniacki i s-a plâns arbitrului că Monica Niculescu ţipă prea mult când loveşte mingea. "Este singurul mod în care poate câştiga", a spus daneza, dar arbitrul de scaun nu a luat nicio măsură.

Monica Niculescu rămâne după turneul de la Doha cu o victorie importantă în faţa Mariei Şarapova, în turul I, şi cu o ascensiune până pe locul 75, în clasamentul WTA.

În faza următoare, Wozniacki va evolua cu învingătoarea din meciul dintre germana Angelique Kerber, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 8, şi britanica Johanna Konta, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10.

România a avut patru jucătoare în optimi, la Doha, dar numai Simona Halep a trecut în sferturi. Sorana Cîrstea şi Mihaela Buzărnescu au pierdut şi ele, în câte două seturi, în faţa spaniolei Garbine Muguruza, respectiv germanei Julia Goerges.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.