Monaco a pierdut din nou în Ligue 1, acasă, scor 0-4 (0-2), în faţa liderului PSG, în etapa a XIII-a a campionatului francez.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tripla lui Cavani, în minutele 4, 11 şi 53, şi reuşita lui Neymar, din minutul 64, din penalti, adâncesc la cote alarmante criza vicecampioanei din Principat.

Monaco este pe penultimul loc, 19, cu numai 7 puncte în 13 etape, la patru puncte de poziţia a 18-a, care asigură participarea în barajul de menţinere în prima ligă, poziţie ocupată de Dijon.

Potrivit lequipe.fr, în istorie, doar şapte cluburi din 28 care au avut şapte puncte în clasamentul primei ligii franceze după 13 etape au reuşit să evite retrogradarea. În secolul acesta, din 14 echipe care au avut linia de clasament a formaţiei Monaco, 13 au retrogradat. Doar Ajaccio s-a salvat, în sezonul 2011/2012, terminând pe locul 16. Precedentul caz a fost înregistrat de Nancy, în sezonul 1952/1953.

În schimb, PSG îşi continuă marşul triumfal în Ligue 1, cu 13 victorii din tot atâtea posibile şi 39 d epuncte acumulate. Lille este pe locul 2, cu 26 de puncte, iar Montpellier, pe 3, cu 25 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.