Cehul Milan Baros, fost atacant al echipelor Liverpool şi Lyon şi cel mai bun marcator de la Euro-2004, şi-a anunţat, vineri, retragerea din activitatea sportivă. Jucătorul are 38 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Creierul ar fi vrut să mai joc, dar corpul spune nu”, a afirmat Baros, care are deseori probleme la tendonul lui Ahile.

Milan Baros a precizat, pentru site-ul clubului Banik Ostrava, că are de mai mult timp probleme de sănătate. “Corpul nu mai funţionează ca înainte şi cum aş avea nevoie”, a adăugat el.

Baros a făcut parte din naţionala Cehiei în perioada 2001-2012 (93 de meciuri, 41 de goluri).

El a jucat de-a lungul carierei la echipele Banik Ostrava, Liverpool, Aston Villa, Olympique Lyon, Portsmomuth, Galatasaray, Antalyaspor, Mlada Boleslav şi Slovan Liberec. Ultima dată, el a fost legitimat la Banik Ostrava.

Milan Baros are în palmares Liga Campionilor câştigată în 2005 cu Liverpool, dar şi titlurile naţionale obţinute cu Lyon (2007, 2008) şi cu Galatasaray (2012).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.