Mihaela Buzărnescu, locul 57 WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 7-6 (5), 6-1, pe americanca Alison Riske, locul 89 WTA, calificându-se în a doua semifinală a unui turneu WTA din carieră, la Hobart.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Buzărnescu s-a impus după un meci care a durat o oră şi 30 de minute şi şi-a egalat performanţa realizată anul trecut la Linz, când a ajuns tot în penultimul act.

Cu Riske, românca a întors un prim set, de la scorul de 2-5. Ea a salvat două mingi de set la 3-5, pe serviciul adversarei şi alte trei la 5-6, pe propriul serviciu.

În urma acestui succes, Mihaela Buzărnescu, în vârstă de 29 de ani, va intra pentru prima dată în Top 50 WTA.

Calificarea în semifinale la Hobart este recompensată cu un premiu de 11.500 de dolari şi cu 110 puncte WTA.

În penultimul act, Buzărnescu va evolua pentru prima dată cu ucraineanca Lesia Ţurenko, locul 43 WTA şi cap de serie numărul 5.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.