Ultimele două sferturi de finală ale probei de dublu feminin din cadrul turneului de grand slam de la Wimbledon s-au disputat miercuri, stabilind a doua semifinală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, echipa Elise Mertens/Shuai Zhang (Belgia/China), cap de serie numărul 1, s-a calificat în semifinale trecând de perechea Alexa Guarachi/Andreja Klepac (Chile/Slovenia), cap de serie 7, scor  6-3, 6-2.

Perechea Danielle Collins/Desirae Krawczyk (SUA) a acces în penultimul act după ce a învins echipa Alicja Rosolska/Erin Routliffe (Polonia/Noua Zeelandă), cap de serie 11, scor 6-1, 6-7 (4), 6-3.

Cele două perechi calificate miercuri vor fi adversare în faza următoare.

În cealaltă semifinală se întâlnesc echipele Liudmila Kichenok/Jelena Ostapenko (Ucraina/Letonia), cap de serie 4, şi Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova (Cehia), cap de serie 2.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.