Potrivit publicaţiei catalane Sport, clubul spaniol FC Barcelona ia în considerare transferul camerunezului Karl Etta Eyong, de la Villarreal, pentru care s-ar plăti clauza de reziliere, de 10 milioane de euro.
Atacantul camerunez Karl Etta Eyong (21 de ani) a intrat în vizorul Barcelonei, care consideră că tânărul jucător de la Villarreal este a achiziţie ieftină şi de viitor. Catalanii ar urma să plătească doar o clauză de reziliere, de 10 milioane de euro, iar fotbalistul ar urma să fie împrumutat unui alt club pentru a se evita situaţia în care Barcelona să fie nevoită să-l înscrie în La Liga pentru acest sezon.
Deosebit de eficient în presezon cu Villarreal, Etta Eyong a fost convocat de antrenorul Marcelino pentru primele două etape din La Liga, iar atacantul a marcat un gol şi oferit o pasă decisivă în cele două victorii ale Submarinului Galben. Evoluţia sa l-a făcut un atacant căutat de Betis, Real Sociedad, Levante, Oviedo şi chiar de cluburi din Premier League.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Cu prestigiul şi perspectivele sale de viitor, Barcelona are avantaje semnificative în atragerea camerunezului, însă, aşa cum am amintit, catalanii l-ar transfera pe Etta Eyong şi l-ar împrumuta imediat. Acest lucru ar evita înregistrarea jucătorului la prima echipă pentru sezonul curent, care este în prezent foarte complicat pentru club, aflat sub o supraveghere atentă în ceea ce priveşte reglementările de Fair Play Financiar.
FC Barcelona ar putea fi, de asemenea, obligată să-l împrumute pe tânărul Roony Bardghji, adus în această vară pentru 2,5 milioane de euro, din aceleaşi motive.
De altfel echipa lui Hansi Flick i-a transferat în această vară doar pe Bardghji, pe portarul Joan Garcia (pentru 25 de milioane de euro) şi pe Marcus Rashford, împrumutat.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.