Liga Profesionistă de Fotbal şi AFAN au semnat, joi, un memorandum privind cooperarea dintre cele două foruri în vederea unei îmbunătăţiri a situaţiei actuale din fotbalul românesc, informează LPF.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele două părţi îşi propun să colaboreze instituţional şi să identifice cele mai bune soluţii privind legislaţia sportivă în vederea evitării pe viitor a unor situaţii de genul celei apărute recent la clubul Gaz Metan Mediaş.

Totodată, ambele foruri au şi agreat să colaboreze pentru realizarea mai multor programe care să sprijine fotbaliştii profesionişti în timpul carierelor lor, dar şi după retragerea acestora din activitate.

De asemenea, LPF şi AFAN au stabilit şi un program de lucru în vederea susţinerii membrilor proprii, program ce urmează să se deruleze în perioada următoare, plecând de la premisa comună de a îmbunătăţi fotbalul nostru şi de a îndepărta anumite aspecte negative care au împiedicat, uneori, dezvoltarea acestui sport devenit fenomen cu implicaţii sociale extrem de importante.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.