Medicul echipei naţionale Laurenţiu Oproiu a prezentat starea medicală a atacantului Denis Alibec, precizând că jucătorul Astrei a ales să nu se opereze şi că se va stabili cu şeful arbitrilor UEFA, italianul Pierluigi Collina, modalitatea de a i se imobiliza mâna fotbalistului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În timpul partidei de campionat cu FC Steaua Bucureşti, jucătorul Denis Alibec a suferit o fractură de metacarpian 4 la mâna stângă.
Iniţial, date fiind circumstanţele la acel moment, staff-ul medical de la club a optat pentru tratament conservator al leziunii. Întrucât jucătorul prezenta deformitate anatomică evidentă şi durere la examinare după patru săptămâni de la accidentare şi, totodată, nu mai fusese efectuată o a doua radiografie de la momentul accidentării, pe data de 17 mai s-a efectuat un examen computer tomograf. Raportul examenului arată fractură de metacarpian 4 neconsolidată la patru săptămâni, cu deplasare evidentă. Denis Alibec a fost consultat de şeful Comisiei Medicale a FRF, dr. Ioan Codorean, iar indicaţia medicală de elecţie a fost chirurgicală. Jucătorului i-au fost explicate avantajele şi dezavantajele unei intervenţii chirurgicale imediate şi ale unei intervenţii amânate după Campionatul European. Decizia finală a rămas la latitudinea jucătorului, care a optat pentru amânarea intervenţiei chirurgicale, asumându-şi riscurile prezentate. Ca urmare a deciziei jucătorului, am contactat UEFA pentru a găsi modul cel mai eficient acceptat de forul continental pentru a imobiliza fractura şi a preveni o recidivă. Domnul Pierluigi Collina va fi prezent în cantonamentul echipei naţionale din Italia în calitate de delegat UEFA pe data de 27 mai, pentru informări legate de arbitraj înainte de Euro 2016. Cu această ocazie, în urma consultării cu dumnealui, se va lua o decizie privind cea mai bună modalitate acceptată pentru imobilizare”, a declarat Oproiu, potrivit site-ului FRF.

“Am discutat marţi cu Denis şi i-am spus clar faptul că decizia privind intervenţia chirugicală îi aparţine în totalitate”, a afirmat, la rândul său, selecţionerul Anghel Iordănescu.

Alibec a fost consultat şi de fostul medic al naţionalei, Pompiliu Popescu, şi de un specialist de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, Gheorghe Ioan Popescu, care au afirmat că jucătorul poate evolua Campionatul European şi apoi se poate opera.

Denis Alibec se teme că, în cazul în care se va opera, va rata o parte din pregătirea dinaintea Euro-2016, iar Iordănescu va renunţa la el. În acelaşi timp, selecţionerul doreşte ca toţi jucătorii din lotul României să fie apţi sută la sută din punct de vedere medical la competiţia din Franţa, care începe la 10 iunie, iar fotbalistul de la Astra Giurgiu nu îndeplineşte această cerinţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.