Mircea Lucescu, selecţionerul echipei naţionale a României, a dat de înţeles, după victoria cu San Marino de marţi seara, scor 7-1, că va rămâne la conducerea tricolorilor şi pentru barajul din martie 2026.
„Astăzi am văzut o altă echipă, chiar dacă echipa adversă era mai slabă. Am văzut o echipă dinamică, preocupată permanent să joace în mare viteză, combinaţii scurte. Toate golurile care s-au marcat au fost din reuşite colective, nu doar din acţiuni individuale, putea să fie şi mai mult. Dar, încă odată, nu rezultatul împotriva unei echipe de tipul lui San Marino contează, ci impresia pe care au lăsta-o băieţii pe parcursul întregii seri. Au dominat categoric, au fost permanent preocupaţi să construiască jocul. Toţi jucătorii s-au comportat extraordinar, sprinturile pe care le-au făcut şi în final de meci m-au făcut să înţeleg că, de fapt, toată problema a fost o problemă mentală. Îi felicit pe băieţi, chiar în condiţiile astea, cu necalificarea. Avem posibilitatea ca în aceste două-trei luni, sper ca ei să înceapă să joace titulari la echipele lor de club ca să nu mai avem nici probleme de ordin fizic şi asta e. Pe urmă mai vedem. Nu avem preferinţe la baraj”, a declarat Mircea Lucescu.
Naţionala României a câştigat ultimul meci disputat în acest an, scor 7-1, cu San Marino, în preliminariile CM-2026. Tricolorii încheie grupa H pe locul 3 şi vor fi nevoiţi să treacă de baraj pentru a ajunge în America
Tricolorii au încheiat grupa pe poziţia a treia, după Austria, calificată direct la Mondial, şi Bosnia-Herţegovina, care va merge la baraj.
România mai are însă o şansă de calificare la Cupa Mondială, prin intermediul play-off-ului programat în martie 2026. Joi, 20 noiembrie, va avea loc tragerea la sorţi în urma căreia vom afla adversarul din prima urnă pe care îl vom întâlni, în deplasare, în 26 martie 2026. De asemenea, vom cunoaşte şi celelalte două naţionale pe care tricolorii le vor putea întâlni în finala pentru Mondial, din 31 martie, în funcţie de cine merge mai departe.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...








