Mirel Rădoi, antrenorul echipei Universitatea Craiova, a declarat după meciul de sâmbătă cu Rapid, scor 2-2, că nu are nimic cu cei patru jucători excluşi din lot, dar el nu poate accepta indolenţa şi suficienţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am avut o primă repriză controlată de noi, apoi o repriză a doua în care Rapid a fost împinsă de la spate de un public minunat, acesta este şi punctul lor forte. Cred că puteam câştiga, la ratarea lui Creţu. Trebuie să ne mulţumim cu un punct în seara asta. Din nou nu reuşim să absorim presiunea adversarului, dar din astfel de partide trebuie să învăţăm. Va fi o luptă aprinsă pentru primele şase poziţii. Avem o restanţă cu Chindia, pe 29, suntem singurii fraieri care jucăm atunci.

Cât despre cei care au fost excluşi, indolenţa şi suficienţa nu sunt acceptate la mine. Cu toţi cei patru nu am nici o problemă. În momentul de faţă sunt excluşi, pe ce perioadă, vom vedea în zilele următoare. Dacă cineva crede că din şase zile se antrenează doar cinci, atunci pentru ziua aceea nu va juca”, a declarat Mirel Rădoi.

Echipa Rapid Bucureşti a încheiat la egalitate, pe teren propriu, cu Universitatea Craiova, scor 2-2, un meci în care gazdele au fost conduse cu 2-0 în minutul 19.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.