Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, s-a declarat nemulţumit de prestaţia arbitrului Cătălin Popa, despre care spune că a acordat duminică seară două lovituri de la 11 metri gratuite pentru Rapid.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În prima repriză, primele 30 de minute am controlat jocul, apoi a venit faza penalti-ului. Dacă avem VAR ar trebui să se controleze, pentru că mai întâi a faultat Luckassen, apoi a intrat Scuffet. La al doilea penalti, ce să mai zic, dacă arbitrul se ducea la VAR vedea că nu a fost nimic. Apoi a scăpat Deac şi acolo era de roşu, clar. Mie mi s-a părut că a fost un arbitraj ca pe vremea Scorniceştiului. Dacă Rapid ar fi câştigat  fără ajutorul arbitrului era ok, aşa este viciere de rezultat. Puteţi să puneţi titlul Popa- CFR 2-1. Cam tot ce a fluierat a fost în favorea lor. Acum nici nu ar trebui să-l omorâm pe arbitru. Poate şi cei de la VAR ar fi trebuit să-l cheme la anumite faze.  Rapid a jucat bine astăzi şi nu pot să mimimalizez ceea ce a făcut Mutu aici.

În campionat mai avem multe meciuri, avem timp să ajungem acolo unde vrem noi, pe primul loc. Acum urmează meciul din Europa, cu Ballkani. Avem ceva probleme şi cu Yuri. Am înţeles că Ballkani şi-a amânat meciul, îmi pare rău că nu am avut şi eu ideea asta”, a declarat Dan Petrescu.

Echipa Rapid Bucureşti a învins duminică, pe teren propriu, formaţia CFR Cluj, scor 2-1, într-un mecal etapei a 16-a din Superligă.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.