Meciul Lazio Roma - AC Milan a fost amânat o oră, din cauza ploii abundente care cade în capitala Italiei. Partida era programată duminică, de la ora 16.00, pe Stadio Olimpic din Roma.
Decizia a fost luată de prefectura capitalei, pentru a le permite fanilor să ajungă la arenă. Din cauza precipitaţiilor, au fost înregistrate pene ale reţelelor de electricitate, care au afectat circulaţia metroului.
Fundaşul Ştefan Radu este convocat pentru acest meci de antrenorul echipei Lazio, Simone Inzaghi.
Este a doua partidă amânată din etapa a treia din Serie A. Meciul Sampdoria - AS Roma, programat sâmbătă, de la ora 21.45, a fost amânat pentru o altă dată din aceleaşi motive.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.