Horaţiu Moldovan, portarul echipei naţionale de fotbal, s-a declarat mulţumit de rezultatul de egalitate obţinut vineri seara, la Pristina, cu echipa naţională din Kosovo, scor 0-0. Moldovan doreşte ca naţionala tricoloră să scoată puncte din meciul cu Elveţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Mă bucur că am reuşit să-mi ajut echipa şi să plecăm neînvinşi. Am întâlnit o echipă foarte bună, cu jucători care nu mai au nevoie de nici o prezentare, pe un teren foarte prost, impracticabil. Am aflatcă voi fi titular astăzi după masa de prânz.

Pe teren s-a văzut că ne-am dori să învingem, dar atât s-a putut, urmează meciul cu Elveţia şi sperăm să scoatem un punct, sau poate chiar trei. Mai sunt multe puncte în joc, ne uităm cu încredere la ce urmează. Noi ne doream victoria, am venit cu gândul la victorie, probabil dacă învingeam aici, calificarea era deja jucată.

Dumnezeu a fost român în această seară! Atunci când am văzut că arbitrul se uită mai mult timp la ce spun cei din camera VAR am înţeles că au fost probleme la gol”, a declarat Horaţiu Moldovan după meciul de la Pristina, Kosovo – România 0-0.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.