Andrei Ivan, jucătorul echipei CS Universitatea Craiova, crede că relaxarea oltenilor le-a oferit şansa bucureştenilor să egaleze sâmbătă, în meciul cu FCSB, scor 1-1. Ivan se simte frustrat de neconvocarea la naţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„O primă repriză făcută foarte bună de noi, nu le-am dat nicio şansă, în a doua repriză am intrat puţin pe vârfuri şi au avut şi cei de la FCSB 25 de minute în care ne-au dominat şi au egalat. A fost o relaxare şi ne-a costat, s-a văzut pe tabelă. Este important pentru noi acest punct, mai ales că am jucat cu cei de la FCSB, sperăm ca în meciul următor de acasă, cu CFR, să luăm cele trei puncte. Suntem oficial în lupta pentru titlu, pentru că suntem la câteva puncte de lider. Despre naţională nu vreau să comentez nimic despr dl selecţioner. A fost decizia dânsului să nu fiu convocat. Mă aşteptam să fiu acolo, pentru că am marcat şase goluri. Pentru mine e frustrant că nu sunt acolo, dar nu am ce să fac, eu merg înainte. Dacă voi înscrie multe goluri voi fi convocat. Nu am de ce şi cui să-i cer scuze pentru că nu am făcut nimic. Nu am comentat la nimeni din staff, vă spun foarte sincer. Am fost trimis în tribună la meciul cu Muntenegru şi nu mi-a spus nimeni că nu sunt în lot. Asta nu mi s-a părut nornal. Şi la meciul cu Finlanda am fost în afara lotului şi nu am făcut nimic. Este totuşi echipa naţională, mi se părea normal să vină cineva şi să îmi spună că nu sunt în lot”, a declarat Andrei Ivan.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.