Gheorghe Hagi, managerul echipei Farul Constanţa, a fost mulţumit de prestaţia elevilor săi în meciul câştigat sâmbătă seara, 1-0 cu CFR Cluj, dar ştie că greul abia acum începe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Trebuia să facem faţă unei echipe foarte bună, mult mai verticală decât celelalte. A trebuit să găsim tactica potrivită, iar tot ce am făcut am făcut bine. Lupta merge în continuare, începe returul şi încep meciurile grele. Ştiu că pot să pierd cu oricine. Trebuie să pregătim toate meciurile. Omul meciului pentru mine ar fi Băluţă, că nu a jucat pe postul lui. E prima oară când joacă în această formulă.

Despre faza penalti-ului, rămânem cum s-a terminat meciul şi restul… acum e VAR-ul, ce să mai discutăm. Chiar dacă în teren mai vorbim cu arbitri, nu mai avem ce să spunem. Despre ce urmează, noi trebuie să construim în continuare. Am arătat că ştim să ne luptăm, să avem determinare, am făcut un meci foarte bun. Victoriile aduc bucurie, fericire şi respect”, a declarat Gheorghe Hagi.

Echipa Farul Constanţa a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CFR Cluj, în etapa a cincea din play-off-ul Superligii.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.