Toate cele 11.500 de bilete la evenimentul "The Final One", ultimul meci pe care pe care jucătoarea Caroline Wozniacki îl va disputa în carieră, cu americanca Serena Williams, au fost vândute.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Biletele au fost puse în vânzare marţea trecută şi s-au vândut până luni.

"Este clar că am fi putut vinde un număr dublu de bilete dacă am fi dorit. Cu siguranţă, Caroline va primi imensul omagiu pe care îl sperăm", a spus Mads Frederiksen, directorul de organizare al evenimentului.

Caroline Wozniacki va spune adio tenisului ca jucătoare după un meci demonstrativ cu prietena ei Serena Williams, care va avea loc la Royal Arena din Copenhaga, la 20 mai 2020.

Meciul va umple probabil sala din Copenhaga, care are o capacitate de 13.000 de locuri.

Jucătoarea daneză de tenis, fost lider WTA, a anunţat că se va retrage din activitatea competiţională oficială după ediţia de anul viitor a turneului Australian Open.

“Am jucat la nivel profesionist de la vârsta de 15 ani. Am trăit cel mai incredibil prim capitol al vieţii mele. Cu 30 de trofee WTA la simplu, locul 1 WTA timp de 71 de săptămâni, un triumph la Turneul Campioanelor, trei Jocuri Olimpice, inclusiv ca portdrapel pentru Danemarca, şi câştigarea Australian Open în 2018, am reuşit tot ce aş fi visat vreodată să realizez pe teren”, a notat sportiva în vârstă de 29 de ani pe Instagram.

Caroline Wozniacki a fost pentru prima dată lider în clasamentul mondial la 11 octombrie 2010 şi a fost ultima oară lider în februarie 2018, după ce a câştigat Australian Open, într-o finală cu Simona Halep.

În prezent, daneza se află pe locul 37 în ierarhia WTA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.