Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova, locul 49 WTA, a revenit în competiţii la turneul de la Mallorca, pe iarbă, unde a reuşit, marţi, calificarea în turul doi.
Şarapova a învins-o pe slovaca Viktoria Kuzmova cu 7-6 (10/8), 6-0 şi va juca în turul următor cu germana Angelique Kerber.
Fostul lider WTA a fost operată la umărul drept în februarie. Ea şi-a reînceput antrenamentele, dar a renunţat la participarea la turneul de la Roland Garros, considerând că nu este refăcută în totalitate.
Jucătoarea de 32 de ani nu a mai evoluat de la finalul lunii ianuarie, de la turneul de la Sankt Petersburg.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.