Slovacul Marek Hamsik, star şi căpitan al echipei Napoli, a semnat cu formaţia chineză Dalian Yifang, a afirmat, miercuri, avocatul grupării italiene, citat de AFP.
"Hamsik este jucător al echipei Dalian de la ora 20.30", a declarat Mattia Grassani la postul Radio Kiss Kiss din Napoli.
Mijlocaşul va ajunge vineri în China, pentru un transfer estimat la 20 de milioane de euro.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Transferul jucătorului de 31 de ani a fost suspendat săptămâna trecută, deoarece modalităţile de plată nu coincideau cu acordurile încheiate.
Hamsik joacă la Napoli din 2007 şi a marcat 121 de goluri în 520 de meciuri.
Potrivit presei italiene, el a semnat pe trei sezoane şi va câştiga nouă milioane de euro pe an.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.