Preşedintele clubului CS Universitatea Craiova, Marcel Popescu, a declarat, vineri, că echipa pregătită de Gheorghe Mulţescu va aborda la fel meciurile cu FC Viitorul şi FCSB, importante în lupta pentru câştigarea titlului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Şi jocul cu Steaua şi cel cu FC Viitorul va fi abordat cu aceeaşi unitate de măsură. Vom aborda cu maximă seriozitate şi după posibilităţi. Nu există presiuni, nu vin fanii să ne facă politica. Nu ştiu dacă putem învinge, dar de vrut vrem. Orice speculaţie este nefondată. Adversarele contra cărora FCSB poate pierde titlul sunt două echipe cărora le-am lăsat puţine puncte. Noi am luat trei puncte Viitorului, FCSB doar un punct", a declarat Marcel Popescu la Digi Sport.

CS Universitatea Craiova joacă, duminică, în etapa a noua a play-off-ului Ligii I, pe teren propriu, cu FC Viitorul, iar în etapa a zecea va întâlnit, la 13 mai, de la ora 20.00, formaţia FCSB, pe Arena Naţională.

Cu două etape înainte de final, FCSB şi FC Viitorul ocupă primele două locuri în Liga I, cu 38 de puncte. CS Universitatea Craiova este pe cinci, cu 31 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.