Marca a scris, marţi, că Simona Halep şi-a apărat numai trei săptămâni locul I WTA şi că, în calitate de lider la finalul anului, primeşte ale zece săptămâni ca bonus, pentru că nu mai există competiţii până la începutul sezonului 2018. Însă publicaţia spaniolă ajunge la concluzia că Halep merită să stea pe locul I WTA cel puţin 13 săptămâni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu 13 săptămâni pe locul I WTA, Halep le va întrece ca longevitate în această poziţie pe lista istorică de numai 25 de jucătoare, pe Evonne Goolagong, Garbine Muguruza, Karolina Pliskova, Venus Williams, Ana Ivanovici şi Arantxa Sanchez Vicario. 

Publicaţia citată precizează că în trecut nu era la fel, deoarece Turneul Campioanelor se disputa la final de noiembrie şi săptămânile "bonus" erau mai puţine.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Însă Marca ajunge la concluzia că Halep merită cele zece săptămâni ca o compensaţie pentru cele trei şanse ratate în 2017 de a ajunge pe prima poziţie WTA, în finala de la Roland Garros, în sferturile de la Wimbeldon şi în finala de la Cincinnati, dar şi pentru parcursul constant bun din acest an.

"Evident, această compensaţie nu este responsabilitatea Simonei Halep, dar pare să fie o compensare <adecvată> pentru cele trei ocazii de a ajunge la conducerea ierarhiei, ratate pe teren la meciul decisiv. Deşi a ratat cele trei ocazii, Halep va fi considerată numărul 1 în 2017 deoarece a ocupat această poziţie la finalul sezonului. La urma urmelor, această clasificare premiază regularitatea, iar ea a fost cea mai constantă dintre liderele din acest an",a conchis publicaţia spaniolă.

Simona Halep a urcat pentru prima dată pe locul I WTA la 9 octombrie, după finala jucată la China Open. Românca este a 25-a jucătoare lider WTA şi a treisprezecea care reuşeşte să ocupe locul 1 mondial la finalul sezonului, de la introducerea ierarhiei computerizate, în 1975.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.