Manny Pacquiao revine în ring la 42 de ani şi la doi ani de la ultimul meci

Manny Pacquiao revine în ring la 42 de ani şi la doi ani de la ultimul meci

Pugilistul filipinez Manny Pacquiao va urca în ring la 42 de ani şi la doi ani de la ultimul meci, în încercarea de a cuceri centurile WBC şi IBF la categoria semimijlocie în faţa americanului Errol Spence, la 24 august, la Las Vegas.

Pacquaio a făcut anunţul revenirii în ring, postând pe Twitter o fotografie cu afişul evenimentului care va fi transmis în sistem pay-per-view. 

Ultimul său meci datează din iulie 2019, când l-a învins pe Keith Thurman şi a câştigat centura WBA.

Însă pentru că nu şi-a apărat centura, federaţia l-a deposedat de titlu la finalul lunii ianuarie, acesta aparţinând acum cubanezului Yordenis Ugas

Spence, în vârstă de 31 de ani, a câştigat toate cele 27 de meciuri pe care le-a disputat până acum, din care 21 înainte de limită.

Campion mondial la şase categorii diferite, Pacquiao (62 de victorii, 7 înfrângeri, 2 remize) este şi senator în Filipine.

 



 

.



 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră