O elevă în vârstă de 14 ani din Constanţa a fost agresată de o colegă, în vârstă de 15 ani, în faţa unui liceu din municipiul Constanţa. Poliţiştii fac cercetări în acest caz pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut evenimentul.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat, miercuri, că poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi, vineri seară, de către un bărbat cu privire la faptul că fiica sa a fost agresată de o fată.
”În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 16.20, în timp ce s-ar fi aflat în faţa unui liceu din municipiul Constanţa, în urma unui conflict verbal spontan, minora de 14 ani ar fi fost agresată fizic de către o altă minoră, de 15 ani”, au precizat poliţiştii.
Ei au menţionat că părinţii fetei nu au dorit să facă plângere penală şi nici să completeze formularul de evaluare a riscului.
De asemenea, au fost anunţaţi şi specialiştii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Poliţiştii continuă verificările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.



























