Abraham Tolentino, preşedintele Comitetului Olimpic Filipinez, a declarat miercuri că Manny Pacquiao (44 de ani), fost campion mondial la opt categorii, vrea să concureze la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, relatează L'Equipe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Legendarul campion mondial la opt categorii, de la categoria muscă la super-welter, Pacquiao s-a retras din ring după ce a pierdut centura WBA la categoria welter în faţa cubanezului Yordenis Ugas, în august 2021.

"Anturajul său ne-a contactat pentru a ne informa că el doreşte să participe la JO de la Paris", a afirmat Tolentino. "Pentru a face asta, el trebuie să se califice. Jocurile Asiatice de luna viitoare de la Hangzhou (China) sunt calificări olimpice, dar el nu va putea participa, deoarece există o limită de vârstă de patruzeci de ani în toate sporturile. Aşa că vom contacta Comitetul Internaţional Olimpic pentru a afla cum poate Manny să obţină locul pentru Paris".

Pe lângă un eveniment de calificare pentru fiecare continent, vor avea loc două turnee deschise întregii lumi: la Busto Arsizio (Italia), între 29 februarie şi 12 martie, şi la Bangkok (Thailanda), între 23 mai şi 3 iunie. CIO va acorda, de asemenea, nouă wild-card-uri (5 la box feminin, 4 la box masculin).

În prezent, Pacquiao cântăreşte 66 kg, astfel că ar fi eligibil pentru două categorii olimpice, cea de -63,5 kg sau cea de -71 kg.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.