Echipa Manchester United a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (1-1), cu formaţia West Ham United, într-un meci din etapa a XIII-a a campionatului englez, informează BBC.
Oaspeţii au deschis scorul prin Sakho, în minutul 2, gazdele reuşind egalarea prin Ibrahimovici, în minutul 21.
Într-un alt meci din etapa a XIII-a din Premier League, echipa Southampton a învins, acasă, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia Everton. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Austin, în primul minut de joc.
În clasament conduce Chelsea Londra, cu 31 de puncte, fiind urmată de FC Liverpool şi Manchester City, ambele cu câte 30 de puncte dar departajate de golaveraj.




























