Formaţia engleză Manchester City s-a calificat pentru prima dată în istorie în finala Ligii Campionilor, după ce a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa franceză PSG, în meciul retur al semifinalelor. În tur, tot City s-a impus, cu 2-1. Parizienii, finalişti ai ediţiei precedente, au terminat şi manşa a doua în zece jucători, după eliminarea lui Di Maria, din minutul 69, pentru un gest nesportiv.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

A marcat: Mahrez '11, '63.

1-0, min. 11: De Bruyne a şutat la poartă din marginea careului, din poziţie centrală, mingea a deviat din Marquinhos în dreapta, la Mahrez, care a marcat din apropierea careului mic, din unghi;

2-0, min. 63: După un contraatac rapid, Foden a centrat de pe partea stângă, pe jos, şi Mahrez a înscris fără probleme din şase metri.

În minutul 69, după ce Fernandinho a respins o minge în aut, Di Maria a avut o reacţie nervoasă la adresa brazilianului. Apoi, argentinianul l-a călcat intenţionat pe adversar în afara terenului, după ce a luat mingea să arunce de la margine. Pentru acest gest, Di Maria a fost eliminat.

Meciul s-a disputat pe un teren acoperit de gheaţă după o grindină care a căzut peste Manchester. Pentru că temperatura a fost destul de scăzută în timpul partidei, gheaţa s-a topit abia în repriza a doua.

Manchester City are un trofeu european în palmares, Cupa Cupelor, câştigat în 1970.

Au evoluat echipele: 

City: Ederson - Walker, Dias, Stones, Zincenko - Fernandinho, Gundogan, Bernardo Silva (Sterling '82) - Mahrez, De Bruyne (Gabriel Jesus '82), Foden (Kun Aguero '85).  Antrenor Pep Guardiola;

PSG: Navas - Florenzi (Dagba '75), Marquinhos, Kimpembe, Diallo (Bakker '83) - A. Herrera (Draxler '62), Paredes (Danilo '75), Verratti - Di Maria, Icardi (Moise Kean '64), Neymar. Antrenor Mauricio Pochettino.

Cartonaşe galbene: Zincenko '71, De Bruyne '74 / Ander Herrera '22, Verratti '71, Kimpembe '87 Danilo '89.

Cartonaş roşu: Di Maria '69

Arbitru: Bjorn Kuipers (Olanda).

Cealaltă semifinală retur, Chelsea - Real Madrid, va avea loc, miercuri, de la ora 22.00. În prima manşă, la Madrid, scorul a fost egal, 1-1.

Finala va avea loc la 29 mai, la Istanbul.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.