Tehnicianul Mircea Lucescu a declarat, joi, că oferta de a antrena naţionala Turciei a fost una de "nerefuzat". La prima reprezentativă a României, spune Lucescu, este nevoie de un antrenor tânăr şi ambiţios.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Au trecut 13 ani de când am plecat de la Beşiktaş. An de an, fotbalul turcesc şi-a dorit să mă întorc, nu numai la echipele de club, ci şi la echipa naţională. Acum mi s-a făcut o ofertă ce nu putea fi refuzată, prin prisma faptului că îmi dă posibilitatea să conduc o echipă naţională în ultimii ani ai carierei mele. Ei au venit, au insistat, au făcut presiuni, au încercat cu Galatasaray, după care a venit echipa naţională. Am încercat să-mi iau o pauză, dar a fost imposibil. După 40 de ani n-am avut niciodată o pauză, un an sabatic, de aceea am luat hotărârea de la o zi la alta să revin pe terenul de joc. Sunt patru meciuri de disputat în preliminariile Cupei Mondiale, o şansă există, voi încerca să o fructific", a spus Lucescu, pentru mai mute televiziuni.

El spune că echipa naţionalăa României are nevoie de un antrenor tânăr la conducere. Fiul său, Răzvan, nu îl va însoţi în Turcia, iar Lucescu sr. îl consideră o soluţie pentru reprezentativa tricoloră.

"Eu cred că echipa României trebuie să fie preluată de un antrenor tânăr, ambiţios. Avem în momentul de faţă câţiva antrenori care aşteaptă să fie chemaţi la echipa naţională şi care ar putea să dea foarte mule echipei naţionale. Răzvan are drumul lui, cariera lui. În niciun caz nu va putea fi secundul cuiva după ce a fost antrenor principal o perioadă atât de lungă. Însă el face parte din categoria de antrenori tineri ai României care au acumulat foarte multă experienţă internaţională şi care ar putea să preia echipa naţională", a precizat Mircea Lucescu.

Întrebat dacă îi va fi greu să treacă de la pregătirea unei echipe de club la o primă reprezentativă, Lucescu a spus: "Mă obligă să gândesc, mă obligă să-mi revizuiesc absolut toate metodele, pentru că de data asta nu se mai pune problema antrenării. Este vorba de a selecţiona, de a pregăti echipa în cele 3-4 zile avute la dispoziţie, la un nivel foarte ridicat. E nevoie de o înţelegere deosebită cu jucătorii, de o analiză serioasă şi aprofundată asupra adversarilor. Sunt cu totul alte elemente. Între a fi selecţioner şi a fi antrenor de club este cu totul altceva. Eu sper că experienţa şi perioada petrecută la conducerea echipei naţionale când eram foarte tânăr mă vor ajuta".

Tehnicianul Mircea Lucescu, 72 de ani, este noul selecţioner al Turciei, el semnând un contract pe doi ani, cu opţiune pentru încă unul. Lucescu va fi prezentat oficial vineri, a anunţat Federaţia Turcă de Fotbal (TFF).

Mircea Lucescu a mai antrenat în Turcia echipele Galatasaray (2000-2002) şi Beşiktaş (2002-2004). Lucescu a antrenat ultima dată pe Zenit Sankt Petersburg, echipă de la care a fost demis de curând, după numai un sezon.

El a fost selecţionerul României între 1981 şi 1986. Lucescu a mai pregătit echipele Corvinul, Dinamo, Pisa Brescia, Reggiana, Rapid, Internazionale Milano şi Şahtior Doneţk.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.