Echipa naţională a Croaţiei a învins duminică, scor 3-1, echipa Austriei şi a câştigat grupa 1 din Divizia A a Ligii Naţiunilor, în timp ce echipa austriacă a retrogradat în Divizia B. Echipa Turciei a promovat în grupa B, dar a pierdut în Insulele Feroe cu scorul de 1-2.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Austria şi Croaţia au jucat deschis la Viena, unde oaspeţii au deschis scorul, dar gazdele au egalat rapid. Croaţii au marcat însă de două ori în repriza secundă şi trimit Austria în Divizia B, în timp ce ei câştigă grupa 1 cu 13 puncte. Franţa s-a salvat de la retrogradare, deşi a pierdut în Danemarca, dar a profitat de înfrângerea Austriei.

Şi Ţara Gallor a retrogradat în Divizia B, după ce a făcut un singur punct în grupa a 4-a. Olanda a câştigat această grupă, cu 16 puncte.

Olandezii şi Croaţia s-au calificat în semifinalele Ligii Naţiunilor.

Turcia a reuşit să promoveze în Divizia B, dar a pierdut surprinzător în Insulele Feroe, unde gazdele au condus şi cu 2-0.

Rezultatele complete înregistrate duminică în Liga Naţiunilor:

Divizia A:

Grupa 1: Danemarca – Franţa 2-0 (Dolberg 34, Skov Olsen 39); Austria – Croaţia 1-3 (Baumgartner 9 / Modric 6, Livaja 69, Lovren 72)

Grupa 4: Ţara Galilor – Polonia 0-1 (Swiderski 58); Ţările de Jos – Belgia 1-0 (van Dijk 73)

Divizia C:

Grupa 1: Insulele Feroe – Turcia 2-1 (V. Davidsen 51, Edmundsson 59 / Serdar Gurler 89); Luxemburg – Lituania 1-0 (Rodrigues 89)

Grupa 3: Azerbaidjan – Kazahstan 3-0 (Marochkin 66 autogol, Ozobic 74, Nuriiev 90+1); Slovacia – Belarus 1-1 (Zrelak 65 / Bakhar 45)

Divizia D:

Grupa 1: Moldova – Liechtenstein 2-0 (Stînă 90+2, 90+4); Andorra – Letonia 1-1 (Rosas 88 / Gutkovskis 50)

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.