Lucas Castellini, lider al galeriei echipei Verona, a primit din partea clubului italian o interdicţie de acces la meciuri valabilă până la 30 iunie 2030, pentru comentarii rasiste făcute de acesta despre Mario Balotelli, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Duminică, Mario Balotelli, component al echipei Brescia, a vrut să părăsească terenul în timpul meciului din deplasare cu Hellas Verona, din cauza scandărilor rasiste ale unor suporteri. În minutul 55 al partidei, Balotelli a luat mingea în mână şi a degajat în tribună. Iniţial, gestul a fost sancţionat de arbitrul partidei. Balotelli a reacţionat însă astfel după ce a fost ţinta scandărilor rasiste ale unor suporteri ai echipei gazdă. Balotelli a vrut apoi să părăsească terenul, însă a fost convins de colegii săi să nu o facă. Meciul a fost întrerupt câteva minute, iar la staţia de amplificare s-a difuzat un mesaj către fani. Brescia a fost învinsă cu 2-1, în deplasare, de Verona. Balotelli a marcat golul oaspeţilor.

După meci, Castellini a apărat atitudinea suporterilor şi a făcut remarci jignitoare la adresa lui Balotelli. “Balotelli este italian pentru că are cetăţenie italiană, dar el nu poate fi niciodată complet italian. Scandările împotriva sa au venit de la doar patru pesoane şi au fost auzite doar de cei care au înregistrat imaginile. Balotelli le-a auzit doar în capul său. Şi noi avem un negru în echipă care a înscris ieri şi toţi fanii Veronei l-au aplaudat”, a afirmat Castellini între altele, într-un interviu pentru Radio Café.

Hellas Verona a luat atitudine, precizând că opiniile lui Luca Castellini sunt opuse valorilor şi principiilor clubului. “Persoana în cauză a primit interdicţie până la 30 iunie 2030”, a precizat gruparea italiană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.