Antrenorul echipei de fotbal Politehnica Iaşi, Leo Grozavu, a declarat marţi, înaintea meciului din campionat cu CSM Slatina, că gruparea din Copou ţinteşte victoria, el precizând că se aşteaptă la progrese din partea jucătorilor săi, chiar dacă antrenează de numai câteva zile această echipă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Antrenorul echipei de fotbal Politehnica Iaşi, Leo Grozavu, a declarat marţi, înaintea meciului din campionat cu CSM Slatina, că gruparea din Copou ţinteşte victoria, el precizând că se aşteaptă la progrese din partea jucătorilor săi, chiar dacă antrenează de numai câteva zile această echipă.
 
"Mă aştept la progrese de la zi la zi din partea echipei şi, pe cât posibil, vă asigur că vom avea, în cel mai scurt timp, o exprimare care să mulţumească suporterii pentru că îmi doresc, pe lângă rezultate, să avem şi prestaţii apreciate de oamenii care iubesc această echipă. E clar că la Slatina mergem cu gânduri serioase pentru că avem un obiectiv de îndeplinit. Este o deplasare lungă şi obositoare, dar mergem să câştigăm", a declarat tehnicianul Leo Grozavu, într-o conferinţă de presă.
 
Totodată, Grozavu a adăugat că jucătorii ieşeni au reacţionat bine la antrenamente şi răspund la solicitările sale, dar că mai este mult de muncă.
 
"Am venit la Iaşi pentru un obiectiv clar, promovarea. Sunt încrezător în potenţialul echipei", a spus Leo Grozavu, care antrenează de numai câteva zile gruparea ieşeană, după plecarea fostului tehnician Claudiu Niculescu.
 
Poli Iaşi va pleca miercuri cu autocarul către Slatina, unde va întâlni vineri, de la ora 15.30, echipa locală CSM.
 
Echipa ieşeană ocupă locul patru în clasamentul ligii secunde la fotbal, având 20 de puncte după zece partide disputate.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.