Noul campion mondial de Formula 1, britanicul Lando Norris, a împărtăşit duminică primele reacţii după cucerirea primului titlu mondial din palmaresul său.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Landor Norris (26 de ani) a terminat pe locul al treilea la Abu Dhabi, în urma lui Max Verstappen şi Oscar Piastri, dar a fost suficient ca pilotul de la McLaren să devină campion mondial al Formulei 1, cu doar două puncte avans în faţa olandezului Verstappen (Red Bull).

În lacrimi, Norris a ţinut prima oară să mulţumească familiei şi echipei sale. „N-am mai plâns de ceva vreme. Nu credeam că voi plânge, dar am plâns. Este o călătorie lungă. În primul rând, vreau să le mulţumesc băieţilor mei, tuturor celor de la McLaren. Părinţilor mei... Mama, tata, ei au fost cei care m-au susţinut de la început”, a spus britanicul, care a continuat, vorbind despre titlu şi despre sezonul atât de dificil din F1: „Este o senzaţie uimitoare. Acum ştiu puţin cum se simte Max şi vreau să-i felicit pe Max şi Oscar, cei mai mari concurenţi ai mei din acest sezon. A fost o plăcere să concurez împotriva amândurora şi am învăţat multe de la amândoi. M-am bucurat, a fost un an lung, dar am reuşit şi sunt atât de mândru de toată lumea. Este incredibil. Un pic ireal. Am visat la asta de mult timp, toată lumea visează. Multe lucruri intră într-un sezon ca acesta, multe suişuri, multe coborâşuri, dar nimic din toate acestea nu contează atâta timp cât încerci să ieşi învingător, iar asta am reuşit să facem cu o echipă incredibilă. Sunt cu ei de vreo nouă ani, am trecut prin o mulţime de momente dificile şi o mulţime de momente bune. Pentru mine, să simt că le pot aduce ceva înapoi, este primul lor titlu la piloţi în mulţi, mulţi ani, simt că mi-am făcut partea mea de treabă pentru echipă anul acesta şi sunt foarte mândru de mine pentru asta, dar sunt şi mai mândru de toţi cei pe care i-am îmbrăţişat şi i-am făcut să plângă de fericire”, a declarat Lando Norris.

Britanicul a devenit al 35-le campion mondial din istoria Formulei 1. El a ajuns în F1 cu McLaren în 2019, după ce s-a alăturat Programului de Dezvoltare a Piloţilor al echipei cu doi ani mai devreme, în 2017.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.